UTILIZAREA INDIVIDUALA vs. SUPRASTRUCTURA PE BARA
Attachment-ul Locator :
Utilizarea sa individuala versus suprastructura cu bara
Gregory M. Kurtzman DDS, MAGD, DICOI
Traducere: Ana Alexandra Frusina, Dentana CAS Clinic / Romania, din ,,Dental Labor International Plus’’, februarie 2009
Attachment-ul “Locator”, introdus in urma cu 8 ani, a devenit cel mai raspandit ca utilizare in cazul implanturilor dentare, fiind aplicat individual sau ca si suprastructura constituita din bara. Acest articol realizeaza o imagine ansamblu a ambelor aplicatii, dar si ca o sugestie pentru un protocol al situatiilor in care se urmareste un rezultat foarte bun pe termen lung.
Attachment-ul Locator
Attachment-ul Locator – este constituit din bont patrice, care se pozitioneaza fie individual pe un implant
sau incorporat intr-o bara, si matrice. Matricea este compusa dintr-un element de plastic inserat intr-o portmatrice metalica si care este si ea incorporata intr-o restaurare mobila. Portmatricea metalica are doua scopuri, elementul din plastic uzat poate fi schimbat fara probleme fara ca noua inlocuire sa schimbe ocluzia si miscarea de pivotare usoara care va contracara orice stress. (Fig. 1)
Fig.1 – Locatorul in sectiune transversala, se observa usor miscarea libera a matricii in portmatricea metalica
Locatorul ca abutment pentru implant
Fig. 1
In mod frecvent locatorul pentru abutment este disponibil in 51 de marci de
la tot atatea companii. Acest fapt permite utilizarea sa in majoritatea cazurilor, in toata lumea, in implantologie. Abutment-ul (bontul protetic) este prevazut a se potrivi diversilor conectori pentru majoritatea sistemelor de implanturi utilizate in prezent (fig.2). Odata identificat specificul implantului si sistemul sau, practicianul trebuie sa determine adancimea tesutului pentru fiecare parte, locatorul ales va fi cu ½ mm mai inalt decat grosimea tesutului. Locatorul este disponibil cu inaltimi diferite, incepand cu 1 mm pana la 6 mm (fig.3).
In cazul edentatiei totale mandibulare cand sunt utilizati numai 2 locatori, este bine ca acestia sa fie amplasati suficient de indepartati cu putinta pentru a se echilibra, locatia ideala fiind pozitiile premolarului 1. Aceasta este pentru a minimaliza orice rotatie antero-posterioara care este posibila daca acestia ar fi pozitionati pe incisivii centrali, de exemplu (fig.4).
Fig. 2
Fig. 3
Fig. 2 – Diversitatea conectorilor ale bontul protetic locator permite utilizarea lor la majoritatea sistemelor de implanturi. (hex extern, conector conic, etc.)
Fig. 3 – Locatorul este livrabil cu inaltimi diferite incepand cu 1 mm pana la 6 mm.
O mandibula atrofiata poate impiedica insertia implanturilor in zonele posterioare din cauza vecinatatii nervului alveolar inferior cu creasta. Atunci cand implanturile pot fi pozitionate numai intre zonele cuspizilor si inaltimea crestei alveolare este prea mica pentru stabilizarea protetica, utilizarea implanturilor singulare poate imbunatatii stabilitatea protetica. (fig. 5).
Maxilarul edentat prezinta factori suplimentari care trebuie luati in considerare. Eliminarea particularitatilor palatului cand sunt utilizate doar implanturi anterioare conduce la infundarea protezei in zona posterioara din cauza pierderii succiunii posterioare si a gravitatiei. In mod ideal plasamentul unei piese protetice fixe in zona distala va asigura o protezare mult mai sigura, dar acest lucru este foarte dependent de pozitia sinusului maxilar si de disponibilitatea osului in aceasta zona (fig.6).
Fig. 4
Fig. 5
Fig. 4 – 2 locatori inserati in asa fel incat sa realizeze o imbunatatire a retentionarii pe o proteza mandibulara stabila.
Fig. 5 – 5 locatori inserati in asa fel incat sa realizeze o imbunatatire a retentionarii pe o mandibula atrofiata.
Locatorul amplasat in bara
In afara de beneficiile stabilizarii prin arcada continua, pentru a rezista la fortele laterale care in protezare
sunt transmise implanturilor in axul lor, bara asigura un alt avantaj. Va permite crearea unei extensii distale bilaterale, distal de pozitia implantului. Aceasta permite o repartizare mai ampla a elementelor retentive asigurand o stabilitate mai buna protezarii (fig.7-8). Principiile repartizarii (dispunerii imprastiate) A-P , asa cum initial a fost expusa de dr. Charles English, dicteaza ca o extensie distala plasata distal de cel mai posterior implant poate fi prelungita (marita) cu inca o data si chiar cu o data si jumatate din distanta dintre o linie dreapta trasata intre pozitia celui mai posterior implant si pozitia celui mai anterior implant. Aceasta permite, in functie de pacient, sa se poate obtine o extensie distala de 1 sau 2 dinti, fata de pozitia ultimului implant. In plus, cu cat proteza este sustinuta predominant de bara suprastructurii si nu de tesutul moale, ea nu va provoca zone dureroase cum s-a observat in cazurile aplicatiilor individuale. Astfel, pacientul beneficiaza de un confort sporit oferit de o protezare sigura si stabila.
Locator individual versus amplasat in bara
Dupa cum se aminteste in literatura de specialitate, incarcarea implanturilor in axul lung este suportata
foarte bine pe termen lung. Insa fortele laterale nu sunt benefice, si pot determina rezorbtie osoasa, mobilitate si chiar pierderea implantului.
Fig. 6 – Arcada maxilara edentata cu dimensiuni vestibulare si palatinale bune, cu 4 locatori simetric inserati pentru o retentionare buna a protezarii.
Fig. 6
Decizia utilizarii bonturilor de sine statatoare (individuale) trebuie luata in baza stabilitatii laterale a protezei mobile. Daca creasta edentata are o grosime suficienta pentru a stabiliza proteza in momentul aplicarii fortelor laterale, atunci attachmeturile pe implanturi impiedica desprinderea
protezei, iar locatorii individuali functioneaza corespunzator pe termen lung. Atunci cand rezorbtia osoasa a condus la o arcada cu adancime redusa sau din valoarea grosimii palatului rezulta un planseu plat, functia masticatorie permite protezei sa se deplaseze lateral, opunerea elementelor arcadelor fiind inexistenta. Aceste cazuri pot fi tratate mai bine utilizand o bara pe implanturi de forma arcadei, se realizeaza stabilitatea impotriva fortelor laterale si, de asemenea, permite crearea unei extensii distale, posterior pozitiei implantului, pe care este plasat un locator.
In cazul unei arcade maxilare edentate care va fi tratata prin proteza mobila pe implanturi, tendinta este de a diminua acoperirea palatinala pentru a minimaliza dimensiunea protezei si de a spori confortul pacientului. Acest lucru ar putea duce la o crestere a incarcarii implaturilor urmat de esescul tratamentului pe termen lung.
Cand se utilizeaza o proteza mobila pe implanturi, se folosesc frecvent mai putine implanturi iar pozitia lor se va alege astfel incat sa se evite o augmentare.
Fig. 7
Fig. 8
Fig. 7 – maxilar cu bara pe 3 locatori inserati ca sa preia lipsa dimensiunii vestibulare si a deficitului din palat.
Fig. 8 – Mandibula cu bara pe 3 locatori inserati in asa fel incat sa permita extensia distala care sa aiba o baza mai larga.
Aceasta se face pentru a pastra un cost echilibrat al tratamentului si facandu-l accesibil pt pacient decat o protezare fixa care ar necesita augmentare osoasa, mai multe implanturi si costuri mai mari de laborator. Daca maxilarul are suficienta adancime vestibulara sau suficienta concavitate a palatului si implanturile pot fi suficient spatiate atunci este posibila eliminarea acoperirii palatinale. Dar scopul este acela de a folosi implanturile de sine statatoare ca elemente retentive si nu ca elemente de suport. Acest fapt cere ca in intercuspidare maxima, incarcarea sa fie realizata pe creasta edentata si nu pe implaturi. In cazul unui maxilar plat (cu rezorbtie osoasa accentuata) zona anterioara a placutei palatine va determina un stop dur in timpul masticatiei, limitand fortele pe implanturi. Pacientii care au probleme de inecare sau sufocare, le vor tolera atunci cand acestea vor fi induse in cazul in care este acoperita zona prosterioara a palatului, nu cea anterioara, ca la majoritatea cazurilor.
Pentru pacientii care isi doresc o proteza mobila cu dimensiuni cat mai mici, utilizarea barei va permite scaderea dimensiunilor bazei protezei, fara a suprasolicita componentele implantului datorita stabilizarii. Este necesara plasarea ideala a implanturilor in zonele premolarilor 1, bilateral. Acest lucru va permite extensia barei dupa principiile A-P.
Este important ca seile posterioare ale protezei mobile sa fie corect adaptatate pe creasta alveolara asfel incat functia masticatorie sa nu conduca la bascularea antero-posterioara care poate dauna atat protezei cat si dintilor restanti.
Concluzie
Locatorul poate fi utilizat fie individual fie sub forma descrisa de bara asigurand in ambele cazuri o buna
retentionare a protezelor mobile. Avand posibilitatea de auto-aliniere, attachmentul sufera o uzura minima in timpul insertiei, care va prelungi utilizarea clinica, patricea necesitand inlocuire dupa o perioada lunga de timp. Cand este utilizat in forma individuala locatorul corespunde cerintelor oricarui tip de implanturi de pe piata. Sub forma de bara este foarte potrivit pentru cazurile clinice de maxilar sau mandibula plate (rezorbtie osoasa masiva). Dar in cazul in care pacientul se prezinta cu o proteza instabila si se plange de desprinderea ei in timpul purtarii, se recomanda utilizarea locatorului de sine statator. Alegerea tratamentului ar trebui sa fie bazata pe testele fonetice si nu ghidata dupa aspectul financiar. Atunci cand pacientul are un buget redus care nu-i permit sa benefieze de mai multe implanturi sau bara, trebuie sa avem grija cat de mult se poate elimina din baza protezei, astfel incat sa nu creasca suprasolicitarea laterala.
Leave a reply →
